Un exercițiu care implică atenție (mindfulness)

Print Friendly, PDF & Email

De ce e bine să fim atenți la gândurile care se desfășoară în mintea noastră? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem în fiecare zi.

Mulți dintre noi nu suntem conștienți de gândurile pe care le avem. Nu știm să ne oprim în loc și să observăm ce se petrece în capul nostru. Suntem purtați de viață în toate părțile fără să conștientizăm acest fapt indispensabil.

Când nu știi nici măcar la ce te gândești, cum poți să fii stăpân pe tine însuți? Deși pare un subiect banal, nu ești tu cel care e în control, ci mai degrabă mintea ta se află în control. Mintea are o putere exagerată asupra ta, însă tu nu observi asta.

Trăiești într-o stare constantă de frică, condus de alegerile minții tale doar pentru simplul fapt că nu ți-ai dezvoltat abilitatea de a fi atent la ce se desfășoară în lăuntrul minții tale.

Cum sună asta? E convenabil să te afli la cheremul unor forțe inconștiente? Răspunsul îl știm cu toții.

Atenția mindfulness, sau conștientizarea gândurilor e un exercițiu care ne oferă posibilitatea de a deveni stăpâni pe noi înșine și ulterior, stăpâni pe viețile noastre.

Câți dintre noi avem tendința de a procrastina? Câți dintre noi suntem distrași de social media? Câți dintre noi pierdem timpul pe YouTube uitându-ne la videoclipuri cu pisici? Câți dintre noi suntem victimele rețelei de socializare Instagram?

Răspunsul e evident. Majoritatea. Și mi se pare corect să generalizez din moment ce marea majoritate a oamenilor nu sunt conștienți de lucrurile astea. O mare parte din oameni nu dețin controlul asupra vieții lor, iar tragedia cea mai mare e că n-au habar de chestia asta. N-au nici cea mai mică idee că mintea și mijloacele de distragere sunt factorii principali care le guvernează viața.

Atât de mult timp (prețios, valoros, nerambursabil) pierdut pentru nimic.

Și ne întrebăm, ce e de făcut? Cum putem redobândi controlul asupra minții noastre? Cum putem să devenim stăpâni pe viețile noastre? Până la urmă, nu asta ne dorim cu toții?

A pune astfel de întrebări e fundamental. E un început care ne poate duce pe drumul cel bun. Dar nu este suficient. Ceea ce contează mai mult e practica și atenția.

Ca să redobândim controlul asupra minții noastre, trebuie întâi să observăm ce se petrece în mintea noastră, ce gânduri avem și ce emoții apar ca rezultat al gândurilor noastre. Atunci când practicăm atenția mindfulness, trebuie s-o facem într-o manieră detașată. Trebuie să ne observăm gândirile fără să reacționăm asupra lor.

Rezultatele sunt mai puțin importante. Cu toții ne dorim rezultate cât mai rapid, însă ele apar după luni intense de exercițiu. Dacă ne focusăm prea mult pe rezultate, s-ar putea ca într-un final să abandonăm practica atenției mindfulness.

Îmi aduc aminte când am început să practic atenția mindfulness. După câteva luni am avut tendința de a mă opri doar pentru că n-aveam parte de rezultatele pe care mi le doream. Și asta pentru că rezultate nu apar dintr-o dată și nici după câteva luni. S-ar putea să dureze chiar și un an până când ajungem în clipa în care putem gusta o mostră de progres.

Adevărul e că merită să practici un astfel de exercițiu chiar dacă durează ani de zile până când ajungi să deții controlul. Repet, merită să faci eforturi mari pentru o perioadă îndelungată ca să-ți redobândești controlul asupra minții.

Gândește-te la lucrurile pe care ai putea să le obții dacă ai fi stăpân pe tine însuți. Gândește-te la proiectele pe care ai putea să le realizezi. Gândește-te la visele pe care ai putea să ți le îndeplinești, odată ce ajungi să deții controlul.

Pentru mine, gândirea pe termen lung e un factor care contribuie la propria motivație intrinsecă; o motivație care pornește din interior și care mă ajută să trec cu bine peste clipele dificile ale vieții. Fie că e vorba de studiu, fie că e vorba de o practică care implică eforturi intelectuale și emoționale.

Un astfel de exercițiu care implică atenție (să fii atent la ce se întâmplă în mintea ta într-un mod detașat) îți poate reda controlul asupra minții tale și ulterior, asupra vieții tale dacă îl practici în fiecare zi.

Ai încredere în proces. Rezultatele vor veni în timp, însă ce contează cel mai mult nu e perioada, ci faptul că vor veni…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *