Tulburările alimentare. Cum le rezolvăm?

Print Friendly, PDF & Email

“E vorba de inamicul invizibil care nu mă lasă în pace până nu-i satisfac poftele. Acea forță inconștientă care mă înnebunește după mâncare. Pur și simplu nu mă lasă în pace până nu mănânc ceva. Ca să nu dau frâu mâncatului, încerc să-mi distrag atenția. Stau pe Facebook și Instagram în același timp doar ca să-mi domolesc impulsivitatea pentru mâncare. Și uite că nu funcționează. Peste zece minute, acel inamic invizibil se manifestă și mai intens. Pofta de mâncare devine insuportabilă. Într-un final cedez și alerg către frigider ca să halesc ceva.”

Cu o astfel de experiență m-am confruntat multă vreme. Nici măcar nu știam că am o problemă, aceea că nu pot să mă abțin de la mâncare. Tot ce voiam e să mănânc din două-n-două ore. Nu conștientizam că mâncatul excesiv era simptomul unei minți dezechilibrate, scăpată de sub control.

Mi-a luat ceva până să înțeleg că un astfel de mod de viață nu-mi servește la nimic. Nu doar pentru că mâncam nesănătos, ci pentru că nu puteam să-mi controlez impulsurile care mă deranjau în permanență. Eram sătul să trăiesc într-o stare continuă de disfuncționalitate, în care să nu pot fi stăpân pe mine însumi. Până la urmă nu asta ne dorim, să fim stăpâni pe noi înșine?

Și iată că într-un final am spus stop mâncatului excesiv. Am început să caut tot felul de articole prin care să înțeleg de unde mi se trage problema tulburărilor de alimentație. O mare parte din informații nu mi-au servit la nimic.

Demoralizat fiind, mi-a luat ceva până să descopăr acel exercițiu banal care funcționează cu adevărat. Dar întâi a trebuit să-mi elevez starea de conștiință. În alte cuvinte, să devin mai conștient de “fenomenele” care au loc în mintea mea, inclusiv în subcontșient.

Meditația e cel mai bun mijloc prin care mi-am trezit conștiința. Obiceiul zilnic de a medita m-a ajutat să-mi elevez starea de conștiință până în punctul în care am devenit conștient de “războaiele minții” care au loc în subconștient. Nu mi-a fost greu să meditez, chiar dacă la început mi s-a părut imposibil doar pentru că nu știam să fac diferența între minte și conștiință.

Pe scurt, meditația e un simplu exercițiu de concentrare în care-ți focusezi atenția pe respirație. Când observi că-ți zboară mintea-n altă parte, îți aduci atenția înapoi pe respirație.

După ce-am devenit mai conștient, am început să fac introspecție. Eram atent la tot ce se întâmpla în mintea mea: gânduri, emoții și impulsuri. Am înțeles că trebuie să confrunt direct orice gând, emoție sau impuls. Nu să fug de ele. Ori de câte ori aveam un impuls pentru mâncare, refuzam să-mi distrag atenția cu rețele de socializare ori să alerg către frigider ca să înfulec ceva. Stăteam pe scaun confortabil și procesam tot ce ieșea la suprafață.

Am tot continuat cu introspecția, iar la un moment dat am observat că forța acelor impulsuri și-a pierdut din intensitate. A fost primul moment WOW, care m-a motivat și mai mult să continu acest exercițiu de introspecție.

Pe scurt, după ce ți-ai trezit conștiința, dacă vrei cu adevărat să-ți rezolvi tulburările de alimentație, trebuie să faci un exercițiu de introspecție. Acela că fiecare impuls trebuie adus în lumina conștiinței; conștientizat.

Să zicem că ai o poftă impulsivă de a mânca ceva. Înainte de-a încerca să te distragi cu ceva sau să iei ceva din frigider, oprește-te pentru câteva secunde și lasă acea stare de impulsivitate să se manifeste pe deplin. Procesează-o. Nu încerca să fugi de ea. Fii conștient pe de plin de tot ce se întâmplă în mintea ta atunci când ai urgența de a hali ceva. La un moment dat, aceste impulsuri vor dispărea, iar mintea se va echilibra de la sine.

5 Replies

  • Hmmm ,în primul rând, nu e nimic neînregulă să ai pofte, e firesc și mai ales dacă ești adolescent. S-ar putea să fie o dereglare hormonală ușoară. Dar voi lăsa partea cu medicina pentru că nu e frumoasă și nici exactă.
    Alt motiv pentru care avem pofte, expre pentru mâncare, este că poate am sărit peste micul dejun sau poate un covrig și un kefir și apoi cafea, n-a fost destul de săţios! Sau poate am mâncat prânzul la micul dejun, sau poate am sărit peste cină! Nu poți să spui unui adolescent să mediteze pentru că mintea lui nu are în vocabular așa ceva și va înțelege trebuie să stea ca prostul ca în Dragon Ball Z așteptând să iasă un element din el, și Nu! Meditația nu este pentru oricine, dar înțeleg cum asta ar fi un răspuns. Doar că pentru adolescenți, răspunsul e altul
    Fetele mănâncă din trei motive de stres majore
    – Sunt prea slabă, trebuie să mă îngraș
    – M-am despărțit de el/El s-a despărțit de mine
    – Sunt grasă, asta este! Nu mă voi abține de la mâncat.
    La prima problemă, draga mea, gândește-te, în afară de alimentație, bei tu suficientă apă? Ai fost la doctor cu problema asta? Știi câte kile trebuie să ai la vârsta ta?
    La a doua problemă, draga mea, oare mâncatul îl va aduce înapoi? Dacă vreau o a doua șansă cu el, nu mai bine să nu mă vadă ca pe o epavă dependentă de mâncare?
    La a treia problemă… Draga mea, ești grasă! O fi ăsta motiv suficient să bagi în tine? N-o să te facă să te simți mai bine. Ce-ar fi să mănânc de trei ori pe zi ?
    Băieții bagă în ei pentru că : Fac sport, vreau să am energie, obosesc repede!
    Ok, te-ai gândit că poate obosești așa repede pentru că nu ţi a picat bine mâncarea și te ţine în loc? Trei mese pe zi te va ajuta, la ore fixe! Succes!

    • Într-adevăr, meditația nu este pentru oricine. Totuși, dacă ai trecut de vârsta de 15 ani, poți încerca să-ți formezi un obicei zilnic de a medita. Spun asta pentru că am citit nenumărate studii în care se arată că meditația îți dezvoltă lobul frontal al creierului; mai exact funcțiile executive ale acestuia. Cei care meditează la ordinea zilei sunt mai disciplinați de fel și fac față provocărilor vieții cu mai multă ușurință. Vorbesc din proprie experiență.

  • Mi-a plăcut articolul.
    Personal cred că e o combinație de mai multe motive.

    Mâncatul de plăcere e primul. Mai ales daca mâncarea conține MSG.

    Când digestia funcționează, sistemul nervos conduce procese digestive și nu mai “conduce” emoții. Oamenii nu mai “simt” tristetea, durerea, deznădejdea etc. Exemplu ar fi “pomana mortului”

    Deficienta de minerale simțită de creier și dorința acestuia de a le avea este mă infestata de “foame” când stomacul e gol.

    Exista niste senzori pe stomac care detectează volumul, densitatea calorica și densitatea micronutrientiilor.

    Și ultimul dar cel mai important și mai puțin băgat în seamă motiv ar fi parazitii și fungusi.

    • Merci de info, Lucian! Nu știam că atunci când organismul procesează mâncarea nu se mai ocupă și de gestionarea emoțiilor în aceeași măsură.

      Eram disperat de faptul că mâncam fără să-mi fie foame. Aveam acel comportament impulsiv, în care trebuia să mânânc ceva ca să mă simt bine din punct de vedere emoțional.

      Însă adevărul e că oricât de des ai mânca, dacă mintea ta nu este echilibrată, n-o să te simți niciodată bine.

      Singura soluție a fost să procesez orice emoție ieșită la suprafață, fără să mă ating de mâncare și fără să-mi distrag atenția cu relețele de socializare. După o perioadă de timp mintea se echilibrează de la sine. Metaforic vorbind, mintea omului e ca un sistem care se auto-corectează.

  • Furthermore, nu știu dacă e vorba în acest articol despre tulburări alimentare. Dacă e vorba de toxi infecție alimentare poate fi vorba despre tulburări alimentare. Dar eu personal am o tulburare alimentară : intoleranța la citrice ,chiar și vaporii mă afectează, dureri de cap, vârtejuri, greață cronică și vomă. Datorită acestei tulburări alimentare, trebuie să întreb de fiecare dată în oraș dacă conţine lămâie. Peștele îi o carne minunată dar servit în oraș nu pot să-l consum datorită feliei de lămâie puse acolo. Definește mai bine ce înțelegi prin tulburări alimentare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: